Un fragment din lucrarea mea de DISERTAŢIE
După cum este cunoscut, cea mai veche modalitate de cazare pentru călătorii din toate timpurile este găzduirea ocazională, dar cu timpul cei plasaţi pe trasee importante, sau in puncte reprezentând etape obligatorii de mers, reuşesc să realizeze o permanentizare a acestei activităţi. În multe cazuri aceste adăposturi au devenit hanuri cu profil mixt (găzduire şi agricultură),iar altele au rămas sub formă de gospodării tradiţionale, care au practicat găzduirea la scară mică.
Această activitate a pierdut mult din importanţă in timpul primului război mondial, iar după aceasta odată cu extinde a modei de a petrece vacanţele la mare sau la munte, pe lângă marile staţiuni montane ce încep să se profileze, se extinde foarte mult sistemul de cazare la ţărani.
Agroturismul la noi în ţară ia amploare în localităţile în care se îndeplinesc următoarele condiţii: un peisaj deosebit, ambient tonic (păduri de brad sau păşuni înalte montane), legături rutiere sigure sau feroviare, fond constructiv de factură foarte bună (adică fond vechi bine întreţinut sau mai bine gândit), asigurarea de către gazdă a alimentaţiei parţiale (mic dejun) sau integrale (trei mese) cu folosirea preponderentă a produselor proprii.
Ca urmare a acestor locuri deosebit de atrăgătoare încep să se contureze in ţară la noi adevărate centre agroturistice ca : Valea Timişului, Valea Teleajenului, valea Buzăului, zona trecătorii Branului, zona Mărginimii Sibiului, zona Ţării Oltului, zona Ţării Domelor, zona Băieşului, zona Abrud, zona defileului Crişului Repede.
Odată cu apariţia acestei cereri se naşte şi necesitate a evoluţiei condiţiilor de cazare din aceste zone, ţinându-se seama de modestele posibilităţi existente în gospodăriile ţăranilor. Pentru ridicarea standardelor de cazare din aceste gospodării se iau următoarele măsuri: întreţinerea mai atentă a caselor, realizarea unor spaţii decomandate, realizarea de construcţii specializate.
De asemenea se realizează o serie de dotări colective la nivelul satelor ca: mici grădini de odihnă, amenajarea de terase pentru promenadă şi amenajarea de puncte pentru popas. Ca orice activitate prosperă şi rentabilă atât pentru gazdă cât şi pentru turişti, aceasta generează un sistem care capătă stabilitate la finele anilor 1930. Ca urmare a acestei dezvoltări pe scară largă, apare necesitatea programării locurilor pe perioade şi număr de persoane, iar o serie de localităţi şi gazde devin deosebit de cunoscute.
În urma izbucnirii celui de-al doilea război mondial activitatea agroturistică a fost curmată brusc, iar după încheierea ostilităţilor România a intrat în sistemul de economie socialistă, aducându-se mari prejudicii acestor întreprinzători. Ulterior această activitate a fost desfiinţată fiind considerată un izvor ilegal de înavuţire, dar totuşi datorită fluxului de turişti ea se practica la "negru" neputându-se beneficia de investiţiile oficiale ale statului în domeniu.
Primul care a adus în atenţie necesitatea reorganizării activităţii de agroturism a fost Radu Rey în lucrarea "Viitor în Carpaţi" (susţinut de Cenaclul Flacăra), deoarece el considera acesta un mijloc de îmbunătăţire a existenţei populaţiei din zonele montane precum şi o cale de oprire a exodului populaţiei de aici prin legarea lor de ocupaţiile tradiţionale, zootehnie şi agricultură montană.
FACTORI CU IMPACT ASUPRA TURISMULUI
Mărimea pieţei turistice este În funcţie de interacţiune a unui ansamblul de factori demografici, economici, psihologiei şi sociali.
Factorii demografiei - turismul este un proces pentru care omul este privit ca individ sau colectivitate.
Factorii economiei - Îşi pun amprenta asupra fenomenelor analizate. Turismul este o activitate pe care o practică în primul rând cei care şi-au asigurat, cel puţin mijloacele de existenţă. Aceasta presupune realizarea unui anumit nivel de trai dincolo de satisfacerea căruia individul poate economisi banii necesari celorlalte nevoi fireşti (dar nu şi indispensabile): odihna, refacerea, culturalizarea. Aceşti factori pot influenţa direct şi indirect promovarea turismului.
Factorii psihologiei - au un rol din ce în ce mai important în promovarea activităţilor de recreere. Dacă elementele de ordin economic sunt indispensabile în asigurarea condiţiilor materiale ale oricărei călătorii, cele psihologice determină nevoia, necesitatea călătoriei, având în vedere presiunea exercitată asupra psihicului uman de către ansamblul de factori ai stressului cotidian, de îndepărtarea treptată a omului de natură, adică de mediul în care acesta a apărut. Tot pe filiera psihologică se manifestă adesea nevoia biologică de refacere a sănătăţii sau cea de evadare din monotonia
zilnică.
Factorii psihologici se manifestă activ şi în timpul desfăşurării călătoriei. Ei impun individului, într-o pondere importantă, dar greu de estimat, tipul de turism şi particularităţile acestuia. Elementul psihologic se erijează astfel într-o condiţionare de primă importanţă a fenomenului turistic.
Factorii sociali - În cadrul acestei categorii, la loc de frunte se situează timpul liber al populaţiei. În funcţie de durata şi perioada desfăşurării sale timpul liber poate apărea în cadrul fiecărei zile, la sfârşitul săptămânii, sărbători şi în perioada afectată concediului sau vacanţelor.
2.3. Tipuri de turism
Relaţia dintre tipurile de turism şi spaţiul geografic este cât se poate de
flexibilă: pe acelaşi teritoriu se pot practica mai multe tipuri de turism.
Considerând că orice structurare În domeniul turistic trebuie să se sprijine pe elementele declanşateare ale fenomenului respectiv, pe nevoia umană de recreere, refacere şi culturalizare În corelaţie cu durata timpului liber, se pun În evidenţă 4 forme majore de turism:
Turism de recreere
Turism de îngrijire a sănătăţii (curativ )
Turism cultural
Turism complex (de recreere şi refacere a sănătăţii sau de recreere şi informare ).
Turismul în spaţiul rural
Turismul este o activitate economică caracterizată de un ansamblu de bunuri şi servicii oferite persoanelor care iau parte într-o astfel de activitate, numiţi turişti.
Spaţiul rural este cealaltă componentă a produsului turistic.
Pentru a creşte şansele reuşitei turismului, în spaţiul rural, iniţiativa proprie trebuie să se integreze atât într-un plan de dezvoltarea locală cât şi într-unul general.
Tipuri de turism în spaţiul rural
Există o anumită confuzie privind termenii folosiţi uneori pentru a denumi Turismul Rural, dar trebuie făcută o diferenţiere în denumiri distincte cum ar fi: turism verde, turism ecologic, turism de aventură, agroturism etc. care nu sunt definiţii interschimbabile, ci se referă la diferite forme de turism care se desfăşoară în zone rurale.
Turismul rural este un tip de serviciu turistic în zone rurale, de cazare şi servire a mesei, caracterizat printr-o ofertă de servicii localizate în mici centre rurale. Clădirile au capacitate redusă, sunt decorate într-un stil rustic care amintesc de locuintele traditionale. Acesta acordă o atentie specială gastronomiei şi de cele mai multe ori sunt conduse într-un sistem familial.
Turism ecologic, turism în natură. Aceşti termeni sunt folosiţi pentru a denumi acel tip de turism care se desfăşoară în zone naturale cu ridicată valoare ecologică. În mod normal implică faptul ca turistul să aibă un interes enorm pentru acest aspect.
Turism de aventură. turism verde. turism alternativ. Toate acestea sunt folosite cu referire la un gen de turism care utilizează zonele naturale cu caracteristici concrete pentru practicarea unor sporturi "riscante sau de aventură". În acest caz scopul produsului este practicarea sportului.
Agroturism. Necesită zone rurale modificate de om în care sectorul primar (agricultura, creşterea animalelor, activităţi forestiere) este foarte evident. Acest tip de turism include cazare, servicii pentru servirea mesei oferite de un agricultor; aceste activităţi şi veniturile ce se obţin presupun o dedicare totală din partea agricultorului.
Diferenţa dintre agroturism şi turismul rural este aceea că turismul rural necesită un spaţiul rural bine păstrat, cu specificul său rustic dar nu necesită neapărat activităţi în sectorul primar, în timp ce agroturismul necesită neapărat şi activităţile din sectorul primar.
Ca tipuri actuale de turism în spaţiul rural european întâlnim:
A. Turismul rural - este un tip de servicii turistice în zone rurale de cazare şi servire a mesei, caracterizat printr-o ofertă de servicii localizate în mici centre rurale. Clădirile au capacitate redusă, fiind decorate într-un stil rustic. Practicarea turismului rural se face într-un spaţiu bine păstrat cu specificul său rustic dar nu necesită neapărat activităţi în sectorul primar. Turismul rural poate fi de tip:
Rural - situaţie care presupune ca gospodăria gazdă să pună la dispoziţia turiştilor bucătăria proprie urmând ca turiştii să-şi asigure singur prepararea prânzului şi a cinei, de asemenea procurarea majorităţii alimentelor prin reţeaua comercială locală pregătită la rândul ei să facă faţă unor astfel de solicitări;
Gospodărie pensiune - destinate unui grup de 10-20 gospodării apropiate
care practică agroturismul în soluţia de cazare şi mic dejun;
Turism spontan - se referă la circulaţia turistică internă, ocazională, nedirijată, cu rămâneri solitare sau în grupuri restrânse în gospodăriile ţărăneşti pentru scurt timp şi fără pretenţii deosebite în ceea ce priveşte confortul cazării, prepararea mesei sau asigurarea altor servicii.
B. Agroturismul - se desfăşoară în zone rurale puternic modificate de om, în care sectorul primar este cel foarte evident. Include cazare, servicii pentru servirea mesei, oferite de către agricultorii implicaţi în aceasta formă de turism considerată ca o activitate secundară.
La fel ca şi turismul rural, agroturismul este o activitate economică complexă, care pune în evidenţă, printr-un mecanism propriu, circulaţia turistică rurală.
Prin dezvoltarea serviciilor de găzduire şi valorificare a produselor proprii şi locale, agroturismul oferă o soluţie de viitor pentru gospodăriile rurale. El este capabil să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria ţărănească, pregătit şi amenajat special pentru primirea de oaspeţi şi să ofere o serie de activităţi care gravitează în jurul gospodăriei ţărăneşti.
Agroturismul se realizează prin valorificarea cadrului natural, a ofertei şi a diverselor servicii agroturistice în scopul obţinerii de venituri complementare, veniturile de bază provenind din activitatea agricolă.
Oferta strict pentru agroturism
Potrivit datelor statistice, in ţările V.E. un european din 4 î-şi petrece vacanţa la ţară. Există astăzi În ţările V.R aproape 50 de lanţuri de primire a turiştilor în mediul rural.
În multe ţări, ofertele de turism din mediul rural sunt comercializate
sub marca agroturismului.
Se consideră ca activităţi agroturistice următoarele:
Asigurarea cazării sezoniere în clădirile existente, în casele ţăranilor sau pe un spaţiu amenajat ca loc de camping cu tot echipamentul necesar;
Asigurarea alimentelor şi băuturilor de preferinţă preparate din produsele proprii;
Organizarea activităţilor de recreere şi culturale în cadrul fermelor sau în
spaţiul rural aferent.
În general tipurile de cazare sunt distribuite astfel: 60% în case independente şi 40% în casele ţăranilor. Campingul atinge o cincime din oferta totală.
Cazarea în casele ţăranilor este prezentă în regiunile româneşti, iar ospitalitatea este legată direct de serviciile de servire a mesei.
Sistemul legislativ cere ca produsele provenind din ferma proprie să depăşească 10% din cele folosite pentru prepararea mesei, alte 40% trebuie să provină din zona respectivă. În acest fel se garantează complementaritatea acestei activităti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu