miercuri, 26 noiembrie 2008

SOLUTIA LINUX UBUNTU

Ubuntu este un sistem de operare bazat pe Linux(dupa unii specialisti mai bun decat windows), disponibil gratuit cu suport din partea comunităţii cât şi suport profesional.
Comunitatea Ubuntu este construită pe baza ideilor expuse în Manifestul Ubuntu: acest software trebuie să fie disponibil gratuit (fără a se percepe nici o taxă), instrumentele software trebuie să fie folosite de oameni în limbile lor materne şi în ciuda oricăror invalidităţi, iar acei oameni ar trebui să aibă libertatea să adapteze şi să modifice software-ul pe care îl deţin în orice mod consideră ei că li se potriveşte mai mult.
Aceste libertăţi fac Ubuntu fundamental diferit de programele tradiţionale proprietare: nu numai că instrumentele pe care le folosiţi sunt gratuite, dar aveţi şi libertatea să modificaţi software-ul până în momentul în care funcţionează aşa cum doriţi dumneavoastră.
Echipa care participă la realizarea Ubuntu îşi ia următorul angajament public faţă de utilizatorii săi:
• Ubuntu va fi întotdeauna gratuit, şi nu se percepe nici un fel de taxă suplimentară pentru ediţia enterprise (destinată companiilor), noi facem ca munca noastră de cea mai bună calitate să fie disponibilă tuturor sub aceleaşi condiţii GRATUITE.
• Ubuntu include ceea ce este mai bun în infrastructura de traduceri şi accesibilitate pe care comunitatea software-ului liber o are de oferit pentru a face Ubuntu utilizabil de cât mai multe persoane posibil.
• Noile versiuni Ubuntu sunt lansate cu regularitate; o nouă versiune este realizată de regulă la fiecare şase luni. Puteţi folosi versiunea curentă stabilă sau versiunea curentă de dezvoltare. Pentru versiunea curentă se oferă suport tehnic prin actualizări pe o perioadă de cel puţin 18 luni.
• Ubuntu este angajat în totalitate principiilor dezvoltării de software gratuit şi liber; încurajăm ca oricine să folosească software-ul gratuit şi liber, să-l îmbunătăţească şi să-l distribuie mai departe.
Ubuntu este potrivit pentru folosirea pe sistemele desktop cât şi cele server. Versiunea curentă de Ubuntu suportă arhitecturile Intel x86 (PC IBM-compatibil), AMD64 (Hammer) şi PowerPC (Apple iBook şi Powerbook, G4 şi G5).
Ubuntu include peste 16 000 pachete software, dar cele necesare pentru instalarea de bază necesită mai puţin de un CD.
Ubuntu începe cu kernel-ul Linux versiunea 2.6 şi Gnome 2.16, şi acoperă orice aplicaţie standard desktop începând de la un procesor de texte şi până la aplicaţii pentru calcul tabelar sau aplicaţii pentru accesarea Internet-ului, software pentru server web, email, limbaje de programare şi utilitare precum şi câteva jocuri.
Folosind versiunea server veţi obţine totul de ce aveţi nevoie şi vă doriţi, şi nimic din ce nu v-aţi dori să apară.
Avantaje:
-1.softul este gratuit;.
-2.securitatea datelor impecabila;
-3.valorifica mai bine resursele hardware;
-4.are inclus pachetul office;
-5.stabilitatea foarte buna ;
.

Un comentariu:

  1. Manifestul apartine de fapt fundatiei Free Software si a proiectului GNU, cu o istorie ciudata. Prin 81 o echipa de entuziasti incepe proiectarea unui sistem de operare gratuit, derivat din sistemul UNIX. Acest sistem capata numele de GNU. Lucrul debuteaza prin scrierea unor mici programe necesare oricarui sistem de operare, insa pentru multi invizibile (compilatoare, interpretoare etc.) si continua cu diverse aplicatii. Necazul e ca acest sistem nu poate functiona in lipsa unui kernel, un program care se ocupa de interactiunea intregului sistem. Kernelul reprezinta inima oricarui sistem de operare, iar cei de la GNU incep dezvoltarea lui foarte tarziu. In acest timp, un oarecare Linus Torvalds proiecteaza un kernel functional, botezandu-l LinuX. Kernelul este postat pe internet ca soft liber si imediat proiectul GNU devine functional prin adaugarea kernelului. Denumirea corecta a acestor sisteme este GNU/Linux, insemnand un sistem de operare GNU care functioneaza cu un kernel Linux. Actualmente cei de la GNU proiecteaza propriul kernel (GNU Hurd), insa au pierdut partida. Sistemul de operare se numeste Linux, nu Hurd.

    RăspundețiȘtergere